CINTEC
M-a uitat Dumnezeu, gindindu-ma,
pina cind gindul
mi-a devenit trup.
M-au uitat frunzele
adumbrindu-ma,
pina cind nevazutul
mi-a devenit vazut.
Stau ca si cum cineva
ar trebui sa-si aduca aminte de mine
si-ntre timp, ros de aer si nins
mi se stinge lumina-n oricine.
Nichita Stanescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu