De ce-ai fi trista?

de Grigore Vieru

Mi-ai fost aproape-ntotdeauna,

De nimeni si nicicand umbrita.

Norocul cerului e luna,

Norocul meu esti tu, iubito.

Te stiu de cand ca o zambila

Cresteai sub cer de primavara.

Erai frumoasa si copila

Frumoasa-ai fost si domnisoara.

De ce-as fi trist,

De ce-ai fi trista?!

Eu drag iti sunt, tu draga mie.

Dea Domnul si copiii nostri

Asa de fericiti sa fie!

Eu vad tristetea cum colinda

Prin dureroasa ta privire

Si vad, iubito, in oglinda

Cum zmulgi din par albite fire.

Iubita mea si-a mea comoara,

Nu mai fi trista chiar de-i toamna.

Frumoasa-ai fost si domnisoara,

Frumoasa ai ramas si doamna.

Te-albeste prima nea usoara,

N-o tainui pe sub naframa.

Frumoasa-ai fost si domnisoara

Si mai frumoasa esti ca mama.

Te bucura si nu fi trista,

Asa sunt toate randuite.

Frumoasa este orice varsta,

Un dar ce Domnul ni-l trimite.

"Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost.

Nu putem vedea toti cerul ca un astronom, pamantul ca un geolog, florile ca un botanist, norii ca un meteorolog, pasarile ca un zoolog. Am face din univers un Larousse enorm. Trebuie, probabil, sa existe pe lume si diletanti, a caror singura specialitate e melancolia. 

Si, evident, eu fac parte din ei."

                                             - Octavian Paler