Sursa: http://www.revista-ferma.ro

Polenizatorii din livadă

     Etapa de formare a fructului este precedată de procesul de fecundare, fenomen înlesnit prin transportul şi fixarea polenului pe stigmatul florii cu ajutorul insectelor, vântului sau al altor vectori (polenizarea). Cele mai multe specii pomicole din climatul nostru temperat au pe aceeaşi floare atât elemente femeieşti, cât şi bărbăteşti, ceea ce pare că uşurează polenizarea şi fecundarea. Însă, aceste procese sunt mult mai complicate.

     Unele soiuri de pomi fructiferi sunt lipsite de polen, deşi au antere (organe purtătoare de polen), chiar şi în stare rudimentară, cum este cazul soiurilor de prun Tuleu gras şi Tuleu dulce.      Acestea sunt denumite "soiuri androsterile", care, pentru a lega fructe, au nevoie de polen de la alte grupe de pomi.
     Există şi soiuri autosterile, care deşi au polen din belşug pe anterele, acesta nu germinează pe stigmatul florii respective sau al florilor din acelaşi soi, cum se întâmplă la soiul de prun Reine Claude d'Althan, la anumite soiuri de cireş, de migdal, de măr şi chiar de păr. Autosterilitatea poate fi totală (nu se obţine nici un fruct prin autopolenizare), la soiul de nectarin Rhone Gold, sau parţială (fecundarea se face într-o anumită proporţie, la nectarin - Rubygold).
Pentru a forma fructe, aceste soiuri au nevoie de „polenizare străină”, adică de polen de la alte soiuri cu care au "afinitate biologică". Gradul de polenizare reciprocă a soiurilor variază foarte mult, de aceea s-au stabilit perechi de soiuri compatibile.
Când două soiuri se polenizează bine reciproc ele formează perechi interfertile şi invers, iar dacă nu se polenizează deloc între ele, formează perechi intersterile, frecvent întâlnite la soiurile de cireş şi de vişin şi mai puţin la alte specii. Aceasta este una dintre cauzele recoltelor slabe în livezile de cireş, chiar şi pentru plantaţiile cu 3-4 sau mai multe soiuri plantate în aceleaşi loturi.

      Autofecundarea şi polenizarea străină

     O serie de soiuri şi specii sunt adaptate la autofecundare, adică florile sunt fecundate şi formează fructe prin polenizarea cu polen propriu. Ele se numesc "soiuri autofertile" şi se întâlnesc frecvent la cais, piersic, măr şi la căpşuni. Această caracteristică este importantă mai ales la soiurile şi la speciile cu înflorire timpurie, când zborul insectelor polenizatoare este redus sau inexistent, precum şi în zonele cu condiţii climatice nefavorabile perioadei înfloritului.
     Cercetările au dovedit că toate soiurile autofertile preferă totuşi polenizarea cu polen străin şi au tendinţa de a respinge autopolenizarea, care asigură recolte mult mai mici. Experimentele realizate la măr, prun şi la vişin au confirmat utilitatea biologică a polenizării străine şi acţiunea vătămătoare a autopolenizării.
     Procentul de fructe legate prin polenizarea florilor cu polen de pe acelaşi pom a variat între 0,0 şi 28,75% (în medie de 9,89%) la prun şi între 0,0 şi 13,87% (în medie de 2,27%) la vişin. Unele soiuri de prun au capacitate de autofecundare pronunţată (Anna Spath, Grase româneşti), iar numărul fructelor legate se poate chiar dubla în condiţiile asigurării transportului de polen de la alţi pomi cu ajutorul insectelor polenizatoare.
     Recoltele slabe, care se obţin adesea în livezi de vişin, cireş, migdal, coacăz negru şi chiar de prun sunt în mare măsură rezultatul necunoaşterii sau cunoaşterii insuficiente a complexităţii acestor raporturi între componentele florilor de la acelaşi soi sau de la soiuri diferite, precum şi a condiţiilor polenizării şi fecundării florilor. De asemenea, productivitatea scade şi din cauza lipsei totale sau parţiale a insectelor polenizatoare, precum şi a riscului de îmbolnăvire a acestor polenizatori în perioada de fecundare.
     Totuşi, recolta nu depinde numai de numărul fructelor rezultate prin polenizare liberă, ci şi de alţi factori specifici soiurilor, printre care trebuie menţionaţi: modul de tăiere al pomilor, gradul de diferenţiere al mugurilor floriferi, numărul florilor şi inflorescenţelor, raportul dintre ramurile fructifere şi cele vegetative.

      Necesitatea soiurilor polenizatoare

     În condiţiile înfloririi simultane a soiurilor polenizatoare şi a celor polenizate, a compatibilităţii dintre soiuri şi a germinaţiei bune a polenului, aceasta din urmă trebuie să fie transportat şi aşezat pe stigmat, prin polenizare, de regulă cu ajutorul insectelor transportatoare.
     De aceea, vă recomandăm aşezarea în livezi a stupilor în număr cât mai mare, deoarece majoritatea speciilor pomicole sunt polenizate cu ajutorul insectelor, îndeosebi al albinelor. Doar la nuc, alun, corn şi parţial la castanul comestibil polenul este transportat de vânt.

      Polenizarea cu albine

     În ultimii ani, rolul albinelor în polenizarea livezilor a crescut foarte mult, pe fondul scăderii numărului de insecte polenizatoare spontane, odată cu folosirea frecventă a insecticidelor împotriva dăunătorilor.
     Pentru ca polenizarea cu ajutorul albinelor să dea cele mai bune rezultate, este necesar ca ea să fie dirijată de om după reguli foarte precise.
Prima condiţie este, desigur, aceea de a întrerupe stropirile cu insectofungicide în perioada înfloritului şi a culesului albinelor, deoarece majoritatea produselor folosite actualmente sunt toxice pentru acestea.
     Pentru polenizarea livezilor sunt necesare minimum două familii de albine la hectar, având cel puţin 4-6 rame de puiet la fiecare stup. Momentul optim pentru transportarea stupilor în livezi este la începutul înfloririi soiurilor timpurii.
     Transportate mai devreme, albinele se vor obişnui să cerceteze alte surse melifere spontane şi astfel se întârzie mult polenizarea pomilor fructiferi. În plus, există riscul stropirilor cu insecticide înaintea înfloritului, care ulterior dăunează atât insectelor, cât şi stigmatului florilor.
     Stupii pentru polenizare se aşează în imediata apropiere a livezii sau chiar în mijlocul ei, preferabil dispersaţi printre pomi, pentru ca albinele să asigure o polenizare completă şi uniformă şi, deplasându-se pe distanţe mai mici, să nu obosească. Astfel, insectele produc recolte mai mari de miere şi realizează un procent mare de fecundare. Acest mod de aşezare a stupilor permite albinelor să viziteze de mai multe ori aceeaşi floare, ceea ce are mare importanţă pentru producţia de fructe.
     Cercetările făcute în diferite ţări au demonstrat că cel mai ridicat procent de fructe legate se înregistrează după ce florile au fost frecventate de 25 ori la măr, de şase ori la coacăz şi agriş şi de 21-25 ori la căpşuni.

      Secreţia de nectar e decisivă
     Vizitarea repetată a florilor, respectiv gradul de polenizare al unei specii entomofile, depinde de cantitatea de nectar pe care o secretă florile speciei respective. Cu cât secreţia de nectar este mai mare, cu atât frecvenţa şi intensitatea de vizitare este mai ridicată şi deci polenizarea este mai completă.
     Secreţia este însă legată de condiţiile meteorologice şi de anumite momente ale zilei. S-a demonstrat că cel mai mare număr de vectori ai polenului pe flori se înregistrează între orele 11 şi 13 la soiul de măr Ionathan şi între 9 şi 14 la soiul Idared, când aceste soiuri secretă cea mai mare cantitate de nectar. Pe măsură ce temperatura aerului creşte, secreţia scade treptat până seara şi odată cu aceasta scade şi numărul insectelor vizitatoare.

 
 ŞTIAŢI CĂ ...
• Albinele participă în proporţie de 81-100% la polenizarea mărului, în timp ce bondarii, viespile şi alte insecte au un rol mai mare la polenizarea migdalului, piersicului, caisului, cireşului etc., deci a speciilor cu înflorire mai timpurie.
• Cum într-o livadă poate exista un număr mare de soiuri, iar albinele le pot vizita pe toate şi fac amestec de polen, valoarea biologică a acestuia (facultatea germinativă, compatibilitatea etc.) este foarte variabilă. Eficacitatea hibridării libere între soiuri este cu atât mai mare cu cât sunt asigurate mai bine condiţiile unei alegeri libere a polenului de către plantele avizate la polenizare.
• Polenizarea naturală dă posibilitatea aprecierii capacităţii de producţie a soiurilor. Din acest punct de vedere, soiuri ca Anna Spath, Tuleu gras, Stanley, Grase româneşti, la prun; Engleze timpurii, Mari timpurii, Mocăneşti, Montmotency, la vişin; Napoca şi Aniversare, la păr; Cardinal la măr şi altele, au un indice de fertilitate ridicat, deci o capacitate mare de producţie, în condiţii climatice normale.
Totuşi, se observă că nu există întotdeauna o corelaţie pozitivă între producţia recoltată şi procentul fructelor legate prin polenizare liberă, uneori fiind chiar o corelaţie inversă.

Sursa: http://www.revista-ferma.ro

Lucrari de intretinere la prun

    Am găsit un articol foarte interesant și util despre lucrările de întreținere caracteristice prunului și cred că ar fi util și altor iubitori de pomicultură.

articol preluat de pe http://www.bursaagricola.ro:

Lucrari de intretinere caracteristice prunului

I.                   Tendinta naturala de formare a coroanei 

Caracterul cresterii partii aeriene a pomului este determinat genetic, variind destul de mult in functie de soi. In primii ani de viata, prunul creste repede, formand lastari lungi, uneori foarte lungi si subtiri.

In functie de soi, coroana poate avea forma sferica sau globuloasa (Rivers timpuriu, Pitestean, Centenar, Agen, Pescarus), sferic-turitita (Vanat de Italia, Stanley, Gras romanesc), piramidala (Tuleu gras, Tuleu dulce, Vanat Romanesc, Silvia), invers piramidala (Renclod Althan, Anna Spath, Albatros) si fusiforma (Record).

Unghiul de ramificare a elementelor structurale ale coroanei este de pana la 45 de grade la soiurile cu coroana piramidala si de 50-75 de grade la cele cu coroana globuloasa. La soiul Tuleu gras, unghiul mic de ramificare constituie una din cauzele frangerii si dezbinarii ramurilor.

Desimea coroanei pomilor este determinata de gradul de ramificare a elementelor de schelet si semischelet. Unele soiuri au coroana rara, ramificand slab (Rivers timpuriu, Vanat de Italia, Stanley), iar altele au ramificare puternica, realizand coroane dese (Vanat romanesc, Superb) care se impune aplicara cu regularitate a taierilor de intretinere, in vederea obtinerii unor productii de calitate superioara.

Capacitatea de a emite lastari anticipati este mai mare la unele soiuri (Tuleu gras, Vavat romanesc, Stanley, Agen), in special in perioada de tinerete, particularitatea pe care se bazeaza formarea mai rapida a coroanei si grabirea intrarii pomilor pe rod.

II.                Forme de coroana recomandate pentru prun 

Corelata cu particularitatile biologice ale prunului, forma de coroana aleasa trebuie sa corespunda tendintei naturale de crestere a soiurilor, pentru ca realizarea ei sa necesite o tehnica simpla si cat mai economica.

Pentru prun se recomanda urmatoarele forme de coroana: piramida neetajata, piramida mixta, vasul ameliorat aplatizat, vasul intarzaiat, palmeta etajata cu bratele oblice, fusul subtire.

In gradinile populatiei, prunul se conduce usor sub forma de piramida si vas.

Deoarece prunul in primii ani dupa plantare formeaza cresteri vegetative lungi si subtiri, pentru asigurarea ramificarii, in vederea obtinerii unui schelet corespunzator si bine cosolidat, se impune aplicarea  lucrarilor “in verde” (ciupirea si suprimarea lastarilor, dirijarea unghiului de crestere). La formele de coroana globuloase, prin ciupirea lastarilor de prelungire, la nivelul deramificare, se obtin ramuri de ordin superior, din lastarii anticipati, scurtandu-se timpul de formare cu 1-2 ani. Pentru a nu intarzzaia intrarea pomilor pe rod, nu trebuie sa se aplice taieri severe, in scopul respectarii parametrilor carcateristici formei de coroana, iar la soiurile mai tardive, o data cu formarea coroanei, se va stimula aparitia ramurilor pe rod.

Fiind o specie productiva, dar avand ramurile cu lemnul relativ fragil, pentru sustinerea rodului necesita formarea unui schelet puternic, bine ramificat, ceea ce se realizeaza prin respectarea dimensiunilor caracteristice formei de coroana proiectate.

III.             Taierea de productie 

Taierea de fructificare la prun se aplica in mod diferentiat in functie de varsta pomilor, sistemul de cultura, destinatia productiei, conditiile ecologice, particularitatile biologice ale soiurilor, tipul de fructificare s.a.

La pomii tineri, aflati la inceputul perioadei de rodire, se procedeaza la imbinarea taierii de formare a coroanei cu cea de fructificare, intervenindu-se mai mult prin operatii de rarire a ramurilor si cat mai putin prin scurtari. Elementele de semischelet raman sa creasca liber 4-5 ani, pentru a se ramifica si garnisi cu formatiuni fructifere. In primii 2-3 ani de productie, prunul nu necesita aplicarea unei taieri speciale de fructificare, deoarece ramurile pe rod fiind tinere au capacitatea ridicata de diferentiere. In cazul in care cresterile anuale terminale si subterminale diferentiaza mugurii floriferi pe toata lungimea (Stanley, Tuleu gras), se recomanda scurtarea lor cu 1/3 sau ½. Cand mugurii floriferi sunt amplasati spre varf, ramurile se lasa intregi, pentru a garnisi zona bazala si mediana, urmand a fi scurtate in anul urmator.

In timpul perioadei de rodire, cand se constata diminuarea vigorii de crestere a pomilor, iar formatiunile fructifere sunt puternic ramificate si in curs de epuizare, se impune ca odata cu taierea de intretinere sa se aplice si cea de fructififcare. Aceasta are ca obiectiv normarea incarcaturii de muguri floriferi, intinerirea ramurilor de semischelet si de rod, precum si stimualarea cresterilor egetative. Prin taieri de reductie si simplificare se cauta sa se mentina o anumita structura de 2-3 ani, capabila sa asigure fructe mari si de calitate superioara, in conditiile realizarii anuale a unui numar de 150-200 lastari pe pom, cu lungime de peste 35-40 cm fiecare.

Pentru aceasta se efectueaza scurtarea ramurilor de semischelet mai in varsta de 4-5 ani, pentru reintinerire, cat si a celor tinere (mai lungi de 40-50 cm) supraincarcate cu formatiuni de rod. Ramurile situate dedesubtul sarpantelor se suprima, deoarece fiind umbrite si mai slab hranite, produc fructe putine si de calitate inferioara.

Cultura moderna a prunului este de neconceput fara aplicarea taierilor diferentiat, in functie de destinatia recoltei. Astfel, in cazul plantaiilor care produc fructe pentru consum in stare proaspata sau pentru deshidratare, se impune aplicarea unor taieri minutioase si riguroase, vizand eliminarea lemnului imbatranit, pe care s-au obtinut 23 recolte, stimularea cresterii de noi lastari si obtinerea de noi formatiuni fructifere situate pe lemn tanar.

Prin taieri trebuie sa se asigure fructe mari, uniform si intens colorate. Bogate in zaharuri  si substanta uscata.

In zonele mai secetoase, in livezile fara posibilitati de irigare, se vor prcatica taieri mai severe pentru a stimula cresterea. Cand toti factorii climatici sunt in limite optime, taierile vor fi moderate.

Dupa cum s-a precizat, taierea se aplica diferentiat, in functie de soi, resectiv tipul de fructificare. Astfel, soiurile Stanley, Centenar si Silvia rodesc preponderent pe buchete de mai, care se formeaza direct pe sarpante sau subsarpante. Buchetele fructififca mai multi ani, se ramifica puternic, dar cu timpul se epuizeaza si rodesc numai pe zonele terminale tinere, fructele obtinute fiind mici si de calitate inferioara.  La aceasta grupa de soiuri prin taierea de fructificare se intervine atat asupra ramurilor de semischelet, cat si a celor de schelet, pocedandu-se la reductia periodica pe lemn de 3-4 ani, cat si la inlocuirea celor debilitate si degarnisite, cu altele noi, capabile sa asigure formatiuni de rod tinere, viguropase si productive. Pararel cu scurtarea ramurilor se schelet si semischelet se raresc buchetele de mai la 8-10 cm distanta unul de altul, se regeereaza ramificatiile fructifere imbatranite, eliminandu-se pana la ½ din volumul lor.

Alte soiuri (Agen, Tuleu gras, Vanat romanesc, Gras romanesc) rodesc pe ramuri buchet si ramuri mijlocii, pomii avand tendinta naturala de supraindesire a coroanei. Taierea de fructificare consta in simplificarea esalonata si periodica a ramificatiilor fructifere, intinerirea ramurilor de semischelet mai in varsta de 3-4 ani si inlocuirea anuala a 1/5 din numarul lor, eliminandu-se cele prea dese si epuizate. Reinnoirea ramurilor arcuite sub greutatea odului se face periodic, taindu-le in dreptul unei ramificatii mai viguroase, cu pozitie verticala, situata in zona de curbura. In 2-3 ani, noua ramificatie rodeste abundent, se arcuieste si ea, datorita rodului, si se regenereaza din nou, taindu-se cat mai scurt.

La soiurile care formeaza numeroase ramuri mijlocii si lungi, normarea incarcaturii se face prin rarirea acestora la 12-15 cm una de alta, prin eliminarea celor subtiri, cu pozitite descendenta, situate inzona umbrita a coroanei. Se evita scurtarea lor pentru a nu indeparta rodul. Ramurile mixte lungi, viguroase, la care mugurii floriferi sunt amplasati injumatatea bazala, se scurteaza cu 1/3 pentru a se garnisi terminal cu ramurii mijlocii si bazal cu buchete de mai si pinteni. In cazul in care s-a produs indesirea coroanei se procedeaza la scurtarea si rarirea ramurilor de semischelet si a ramificatiilor fructifere, care au asigurat 2-3 recolte.

In mod practic, pentru efectuarea taierii de fructificare se procedeaza in prealabil la o examinare atenta a coroanei, in scopul stabilirii interventiilor. Se apreciaza starea de echilibru intre procesele de crestere si diferentiere, evidentiata prin incarcatura de muguri de rod, lungimea si frecventa ramurilor anuale, situatia ramurilor de semischelet, respectiv repartizarea in cadrul coroanei, marimea znei degarnisite, varsta si gradul lor de arcuire. La pomii care prezinta cresteri vegetative mari (peste 60 cm lungime) si un numar redus de muguri floriferi (sub 15 buc/m liniar de ramura), ca urmare a unei taieri prea severe in anul precedent, se aplica o interventie usoara, care consta in rarirea ramurilor anuale viguroase. In cazul pomilor cu incarcatura mare de muguri de rod si cresteri anale de vigoare mica (sub 30 cm), taierile vor fi mai severe, intervenndu-se prin scurtarea tuturor ramurilor de semischelet, pentru stimularea cresterii vegetative si eliminarea excesului de muguri floriferi.

In situatia in care atat cretsrea cat si diferentiera sunt reduse, lastarii avand sub 20 cm lungime, formatiunile fructifere tinere fiind putine si de vigore slaba, iar incarcatura de muguri de rod mica, se poate aprecia ca pomul a fost suprasolicitat, epuizandu-se datorita productiei mari din anii anteriori, sau unei agrotehnici necorespunzatoare. Pentru restabilirea echilibrului de crestere-rodire, se efectueaza o taiere moderna, intervenindu-se atat asupra elementelor de schelet cat si a celor de semischelet si se aplica o tehnologie de intrtinere superiora (fertilizare, irigare, lucrare a solului).

IV.              Fertilizarea solului 

Avand din vedere starea de fertilitate naturala scazuta a solurilordestinate plantatiilor de prun, cat si cerintele relativ mari fata de continutul acestora de substante nutritie, fertilizarea devine o masura obligatorie pentru obtinerea de recolte superioare cantitati si calitativ.

In perioada de vegetatie, prunul inregistreaza cel mai mare consum de substante nutritive in timpul infloririi si legarii fructelor, la intarirea samburilor si diferentierea mugurilor  floriferi, cat si la intrarea fructelor in parga, ceea ce impune ca epoca de administrare a ingrasamintelor sa fie corelata cu aceste faze critice.

In general, ingrasamintele folosiote in cultura pomilor fructiferi au aceeasi aplicabilitate si in plantatiile de prun. Astfel, ingrasamintele organice: gunoiul de grajd, compostul, ingrasamintele verzi si mustul de balegar sunt bine valorificate la prun.

In functie de tipul de sol, prunul reactioneaza diferit, atat la ingrasamintele organice, cat si la cele chimice. Astfel, pe soiurile slab acide si neutre (aluvial, brun roscat), eficacitatea este mai mare la fertilizarea cu ingrasaminte chimice, in doze de 60-120 kg azot, 50-100 kg fosfor si 40-80 kg potasiu s.a./ha, iar pe soiurile acide, efectul maxim il au ingrasamintele organice sau organo-minerale in doze de 30 ha gunoi (o data la doi ani) si 40 kg N, 50 kg P₂O₅ si 40 kg K₂O s.a/ha. In literatura de specialitate se apreciaza ca de pe 1 ha prun cu 200 de pomi, la o productie de 15 t/ha, se extrag anual din sol 36 kg N, 11 kg P₂O₅, 50 kg K₂O si 33 kg CaO. Avand in vedere ca numai otreime din ingrasamintele adiministrate sunt asimilate de pomi, rezulta ca, orientativ, anual, inplantatiile pe rod, trebuie administrate 100-120 kg/ha N, 40-70 kg/ha P₂O₅ si 100-120 kg K₂O, iar la 3 ani, 30-40 t/ha gunoi de grajd.

In plantatiile pe rod, ingrasamintele se administreaza pe intreaga suprafata, iar ca moment de aplicare, ingrasamintele organice, cele cu P₂O₅ si K₂O si 1/3 din doza de N, se administreaza toamna. Restul dozei de azot se administreaza fazial, ½ primavara, inainte de pornirea in vegetatie, si ½ in iunie, in timpul cresterii intense a lastarilor si fructelor.

In perioada de vegetatie, ingrasamintele se incorporeaza in sol cu discul sau cultivatorul o data cu efectuarea lucrarilor de intretinere. In plantatiile pe rod se recomanda ca din 2 in 2 ani sa se efectueze scarificarea solului pe intervalul dintre randuri, ocazie cu care se incorporeaza, cu subsolierul, ingrasamintele fosfatice si potasice, greu solubile. In livezile de prun unde se iriga, ingrasamintele chimice se administreaza pe brazde dechise pentru udare.

La pomii rasleti, in gospodariile populatiei, inplantatiile unde solul se lucreaza numai in jurul pomilor, fertilizarea de baza se efectueaza toamna, ingrasamintele fiind incorporate o data cu mobilizarea solului.       

                       

Sursa: "Pomi fructiferi. Lucrarile de infiintare si intretinere a plantatiilor". Autori: Adrian Chita, Lenuta Chira, Florin Mateescu

 articol preluat de pe http://www.bursaagricola.ro:

 

ANTIMUS -pentru mușchi și licheni

   Caut de multă vreme o substanţă ce distruge muşchii şi lichenii ce apar pe pomii fructiferi. Văd că şi alţii au găsit destul de greu, m-ar interesa dacă ştie cineva o sursă aproape de Cluj.

Iată un articol preluat de pe http://practic-idei.ro:

"Scapă de mușchi, licheni, boli la pomii fructiferi

Posted on January 10, 2015 by Monica in Plante // 0 Comments

Foto: arhiva Practic

Dorina Bălaș, Nădrag, jud. Timiș
Dragi cititori, Lucrările de întreținere a pomilor fructiferi includ și curățarea de mușchi, licheni de pe tulpină.
Prezint un produs pe care l-am căutat mult timp. Este vorba despre Antimus – o substanţă ce distruge muşchii şi lichenii ce apar pe pomii fructiferi. Având grădina lângă pădure şi fiind şi o zonă mai umedă, toți pomii din grădină se umpluseră de licheni, ramurile anuale nu mai creşteau mai mult de 2-3 cm; deşi aveam pomi tineri arătau îngrozitor, nici nu mai rodeau. Acum doi ani am descoperit această substanță – Antimus – am folosit-o şi pot spune că pomii şi-au revenit extraordinar. Am cumpărat-o dintr-un magazin de produse fitosanitare din Timişoara şi-o recomand tuturor celor ce se confruntă cu acest dăunător în livezile lor, căci dacă nu-şi tratează pomii, în câțiva ani se vor usca. Tratamentul se execută la sfârşitul iernii, înainte de pornirea în vegetație a pomilor, când temperaturile devin pozitive (peste 5 grade Celsius). Mai întâi se răzuieşte cu o perie de sârmă scoarța uscată acoperită cu licheni sau muşchi. Toate resturile se adună și se ard. Dacă muşchii şi lichenii sunt puțini este suficientă o singură stropire cu Antimus în proporție de 3%. Dacă sunt mulți, după răzuire se fac 2-3 tratamente cu soluție Antimus 3% la un interval de 10 zile. De asemenea, în perioada de repaus, se execută şi lucrări de tăiere, de rodire şi de întinerire a coroanei pomilor fructiferi. După tăiere, rănile mai mari de 3 cm se ung cu ceară de albine, mastic sau chiar cu vopsea de ulei. După tăierile de rărire, corecție şi rodire a pomilor fructiferi şi a arbuştilor se va efectua obligatoriu un tratament cu un produs pe bază de cupru pentru combaterea agenților patogeni – tratament numit „stropirea albastră” – eu folosesc zeama bordeleză în concentrație de 0.5%, dar sunt şi alte produse: Champion, Alcupral, Kocide şi altele. Stropirea se face când temperatura aerului este peste 5 grade Celsius, în zile însorite, fără vânt. La un interval de 2 săptămâni de la tratamentul cu substanțe cuprice se face un tratament cu un insecticid pentru combaterea dăunătorilor care iernează în diferite stadii pe ramuri, pe scoarță și în crăpăturile ei, în solzii mugurilor (larve hibernante, ouă hibernante). Este recomandat un insecticid uleios (Confidor Oil, Nuprid Oil sau altele), căci aceste produse au o dublă acțiune: sistemică datorată componenței insecticide și fizică de asfixiere datorată uleiului. Tratamentul cu insecticid se aplică la sfârşitul repausului vegetativ – începutul dezmuguritului, atunci când temperatura aerului este mai mare de 4 grade Celsius (optimă 10 grade Celsius) și nu sunt condiții de precipitații în timpul sau după aplicarea lui. La înfrunzirea mugurilor se aplică tratamente împotriva rapănului, făinării și altor boli cu fungicide de contact (Dithane, Folpan, Bravo şi altele) în asociere cu insecticide de contact (Reldan, Faster, Decis etc). Sper ca sfaturile să vă ajute la combaterea dăunătorilor!"

articol preluat de pe http://practic-idei.ro

DIY - casă și grădină (53)- Suporturi de flori

    Pentru astăzi câteva suporturi de flori mai "altfel", poate vă simțiți inspirați....

Brichete de hartie - presa

    După cum v-am promis, azi am reușit să descarc pozele cu brichetele de hârtie "în acțiune".
Ard cu flacără în prima fază, stratul exterior, apoi mocnesc cu jar în jur de două ore, în funcție de grosimea lor. Ca randament, sunt foarte mulțumit de căldura pe care o dau brichetele de hârtie. Nu fac la fel de mult fum ca și lemnul dat rămâne mai multă cenușă.
    De-acum liber la "producția" de brichete de hârtie, până la iarna viitoare...

    Tabla din spatele șemineului e doar "depozitată" acolo până la primăvară, peretele urmează a fi placat cu piatră sau o variantă de imitație.

...presa pentru brichete de hartie o gasiti la  Diy 45- presa brichete

DIY - casă și grădină (52)- Gratare cu rotisor

     Se apropie vara cu pași mari dar mai înainte vom sărbători Paștele, cu fripturi de miel și ouă roșii. Deci ca să fim pregătiți, ar fi bine să bricolam un rotisor pentru grădină sau un proțap...
Cu rotisorul pentru grădină putem pregăti miei, purceluși, pui și niște legume, că să nu ne cadă greu...

 Pentru acest rotisor mișcarea este asigurată de un jet de apă, direct de la rețea sau recirculată de o pompă pentru arteziene sau acvarii...

 Pentru cine nu vrea complicații la proțap, se poate și așa...

Plantarea pomilor fructiferi

      Dacă v-ați hotărât să înființați o mică plantație de pomi fructiferi, e timpul să căutați un furnizor de puieți. Mergeți la o pepinieră autorizată! Astfel aveți certitudinea că pomii pe care îi cumpărați sunt sănătoși și dintr-un soi valoros.
      Alegeți pomi din mai multe specii, care fructifică în luni diferite, astfel încât să vă bucurați de fructele lor o perioadă cât mai lungă din an.
      Țineți cont și de specificul zonei. Pentru asta, cel mai bine este să observați ce pomi au vecinii dumneavoastră, eventual să îi întrebați dacă au avut probleme cu înghețurile, cu secetă sau cu apariția unor boli sau dăunători.
      Înainte de a vă hotărî ce pomi veți planta în grădină, trebuie să țineți cont de condițiile de climă ale regiunii respective. Temperatura joacă un rol important în dezvoltarea pomilor. Există specii care cresc în zonele din sud, în Dobrogea și Bărăgan, așa cum sunt caisul, piersicul, smochinul. La deal, acolo unde temperaturile sunt mai scăzute, cel mai bine cresc prunul, mărul și părul.
      Din punct de vedere al pantei sunt foarte bune terenurile cu pantă ușoară 3-6%, ce permit o bună întreținere a solului cât și un transport ușor al fructelor; 
      Livezile de pomi pot fi amplasate în condiții bune și pe terenul cu pantă de 6-12%, cu orientarea rândurilor pe direcția curbelor de nivel și chiar pante până la 18-20%, cu condiția ca acestea să fie uniforme;
      În cazul speciilor autofertile (gutui, cais, piersic, căpșun, zmeur), într-o parcelă se poate cultivă un singur soi. 
      La celelalte specii pomicole (măr, păr, prun, vișin, cireș, migdal), unde soiurile sunt în totalitate sau în majoritate autosterile, într-o parcelă se plantează în mod obligatoriu 2-3 soiuri. Proporția dintre soiuri se stabilește în funcție de valoare economică. Când soiurile au valoare economică egală, pot fi cultivate la paritate.Primăvara se apropie și momentul optim de plantare al pomilor este la cota cea mai mare.

      Pentru condițiile din țara noastră epoca de plantare a pomilor este toamna și se poate continua până târziu dacă solul are temperatura mai mare de 7 grade celsius și este destul de reavăn. Dacă toamna este secetoasă sau ploioasă, cât și în zonele cu geruri timpurii și ierni aspre, plantarea pomilor trebuie efectuată primăvara.
      Cea mai bună perioadă pentru plantarea pomilor este toamna târziu, după ce au căzut toate frunzele. Pomii intră în această perioadă în repaus vegetativ, ceea ce înseamnă că procesele fiziologice din organismul lor aproape au încetat. Este o perioadă în care sunt mai rezistenți la stres. Un alt motiv pentru care se recomanda plantarea toamna este că primăvara vor pleca devreme în vegetație și se vor dezvolta mai bine.
 
 Plantarea propriu-zisă cuprinde mai multe operații a căror succesiune este următoarea:     

       Rădăcinile pomișorului se fasonează, asta înseamnă că veți scurta rădăcinile din lateral și veți lăsa mai lungă rădăcină principală, din mijloc. Dacă întâlniți și segmente de rădăcină rănită sau ruptă, se scurtează și acestea. După ce pomii au fost pregătiți ( scurtarea rădăcinilor, etc) se repartizează la gropi, pe soiuri, ținând seamă de schema de plantare a soiurilor de bază și polenizatorilor. 
 După ce a-ți pregătit pomii , într-o găleată vă puteți prepară o soluție formată din 1/ 3 pământ argilos, 1/ 3 balegă de vacă proaspătă și 1/ 3 apa. Se amestecă bine cu o coadă de lemn toată această soluție pentru a se omogeniza bine. . Aceasta are rolul de a asigura rădăcinilor hrana necesară creșterii  și ramificării. În această galeată vom face mocirlirea înainte de plantare, adică vom introduce rădăcinile în găleată, după care le scoatem și punem pomul la locul definitiv. 
       Groapa se sapă la o adâncime de 60 cm și trebuie să aibă un diametru de 50 cm. Primul rând de pământ, săpat cu hârlețul, se pune într-o parte a gropii iar apoi restul pământului scos din groapă se așează separat. La plantare, pământul săpat prima dată(cel de la suprafața) se așează pe fundul gropii și se continuă apoi cu pământul scos de pe fundul gropii.
     Mărunțirea și amestecarea pământului neintrodus în groapă cu o lopată a€“ două de gunoi de grajd bine putrezit și dacă doriți și aveți de unde procura puteți pune și circa 100 de grame de azotat de amoniu.
    Executarea în jurul tutorelui a unui mușuroi de 20 a€“ 30 cm lățime pe care se vor așeza rădăcinile cât mai răsfirat. Cu ajutorul scândurii de plantat se face controlul adâncimii de plantare a pomului și așezarea pomului în partea de nord, nord-vest sau vest a tutorelui, cu cepul în partea opusă tutorelui.

      În cazul plantării pe versanți , unde se produce eroziunea solului , pomii trebuie plantați mai adânc cu 2-3 cm față de nivelul solului. Pomii altoiți pe portaltoi vegetativi se pot planta cu 3- 5 cm mai adânc pentru că emit ușor rădăcini noi. Punctul de altoit trebuie să fie afară însă, la piciorul pantei și pe terenurile cu exces de umiditate în anumite perioade ale anului , pomii trebuie plantați cu 5 a€“ 10 cm mai sus decât nivelul solului.
      Odată fixat pomul în poziția pe care trebuie să o ocupe după plantare, el este ținut strâns de tutore de către un muncitor, sau de un ajutor care îl luați să va ajute la plantare, iar cel de-al doilea trage pământul reavăn și mărunt în groapă și-l îndeasă cu mâna printre rădăcini. 
       După ce rădăcinile au fost bine acoperite cu pământ , acesta se calcă ușor cu piciorul de-a lungul rădăcinilor, de la periferia gropilor către centru. Se face apoi în jurul pomului o copcă și se toarnă 2- 3 găleți de apă. După ce apa s-a infiltrat în sol se strânge pământ în jurul pomului sub formă de mușuroi de 40 a€“ 50 cm înălțime , baza mușuroiului trebuie să depășească cu circa 10 cm marginile gropii.
       După plantare pomii se leagă provizoriu de tutore, făcând o legătură largă care să permită lăsarea pomului în jos o data cu așezarea pământului în groapă.
      La 3- 4 săptămâni de la plantare, când pământul s-a așezat , se face legatul definitiv al pomilor și scurtarea tutorelui. Înălțimea la care se scurtează tutorele trebuie să fie cu 8- 10 cm sub locul de inserție al primei ramuri din coroană. După scurtare vârful tutorelui se rotunjește cu briceagul pentru a nu produce răni în punctele de atingere cu pomul.
      Pentru legatul pomilor de tutore se folosesc diferite materiale : răchită, benzi din material plastic, fâșii de cauciuc, sfoară. La un pom se fac 1- 2 legături funcție de înălțimea trunchiului. Cel mai bun sistem de legătură este în formă de 8 culcat.
      Lucrarea cu care se încheie plantarea în cazul în care se face toamnă, este învelirea trunchiului împotriva rozatoarelor. În acest scop se pot folosi diferite materiale: trestia, papură, tulpini de floarea soarelui, plasă de sârmă sau plastic, șipci de lemn sau suporți de plastic gata confecționați ce îi puteți găsi de cumpărat la centrele de grădinărit.
      Dacă în zonă s-au mai produs înghețuri timpurii sau iernile sunt lungi, reci și uscate (fără zăpada), este bine că în jurul tulpinii să fixați un strat de paie, frunze uscate, tulpini   de floarea soarelui, nuiele, trestie sau coceni de porumb. Acest strat are un dublu rol, apăra pomul de îngheț dar și de rozătoarele care îi pot roade tulpina.
      Pomii se scurtează primăvara, această operație urmând să fie executată cu ocazia tăierilor de proiectare a coroanei. În mod obișnuit, vergile se scurtează la 60-80 cm, iar pomii cu ramuri anticipate la aproximativ 100-120 cm, păstrându-se acele ramuri care vor fi folosite la formarea primelor elemente ale coroanei.