...sau
WILLOW WATER...
În jurul anilor '70, începutul anilor '80,
Dr. Makato Kawase, Ohio State University, a făcut unele cercetări pe compuşi
rizogeni ce promovează înrădăcinarea şi a descoperit ceva ce noi cunoaştem azi sub
numele de "apă de salcie". A lucrat cu specii de mesteacăn şi molid,
specii ştiute că înrădăcinează greu din butaşi, cu sau fără ajutorul altor
compuşi chimici. A conceput un extract din crenguţe de salcie (salcia fiind de
la sine o foarte bună şi rapidă auto-rizogenă) şi a înmuiat mesteacanul şi
molidul în acel extract. Şi bineinţeles, butaşii de mesteacăn şi molid au avut
un mare grad de succes în înrădăcinare. Pentru un articol referitor la studiile
lui se poate căuta: Southern florist and
nurseryman. South Florist Nurseryman Sept 11, 1981. v. 94 (26) p. 17-18, 23,
25, 29.
Din pacăte, Dr. K. a murit oarecum tânar şi
studiile sale nu au fost continuate de alţi cercetători. Teoria lui consta în
aceea că formare unor rădăcini adiacente era provocată de doi compuşi -- auxina
(deja binecunoscută) şi al doilea, înainte de asta o substanţă necunoscută, pe
care el a denumit-o "rhizocalina." Conceptul lui Kawase e acela ca
această "rhizocalina" e o substanţă diferită, ce nu e din familia
auxinei şi că planta are nevoie de ambele pentru a produce cu succes rădăcini
adventive.
Pentru cei care vor să încerce această apă de salcie, iată reţeta de
obţinere a ei:
1.
Culegeţi câteva
ramuri de salcie, de la aproape orice specie de salcie(Salix
spp.), Salcia plângătoare (S. babylonica) e probabil cea mai populară. Ramurile trebuie să fie proaspăt
culese, nu căzute la pământ. Orice tip de salcie conţine în mod natural, faţă
de alte plante, un exces de acid indolebutyric, care este un stimulent natural de
creştere a rădăcinilor.
2.
Tăiaţi
ramurile de salcie cam de 3-5 cm lungime. Pentru 2 mâini de tăietură folosiţi
aproximativ 4 litri de apă.
3.
Aşezaţi
ramurile tăiate într-un vas larg şi turnaţi peste ele apă fiartă (cei aprox. 4
litri de apă), apoi acoperiţi vasul.
În acest moment, metodele variază între cei
care o fac. Fie încălziţi apa până la punctul de fierbere sau puteţi să nu o încălziţi
şi să o lăsaţi aşa, ca un ceai de plante pentru câteva zile, la temperatura
camerei. În oricare din cazuri, când lichidul dezvoltă o culoare galbena-verzuie-maronie,
cam ca un ceai mai slab, filtraţi materiile solide, păstrând lichidul.
4.
Lăsaţi
preparatul să se răcească peste noapte. În acest timp, acidul indolebutyric se
va elibera în apă. După răcire, puneţi soluţia obţinută într-un borcan/sticlă în
frigider. Rezista in figider pentru cateva saptamani
sau poate fi folosit imediat.
5.
Udaţi
plantele cu acest “ceai”. Maceratul de tăietură de salcie, adică acidul
indolebutyric rezultat, va fi absorbit în sol. Acidul indolebutyric infuzat din
scoarţă şi tulpini întăreşte rădăcinile şi inhibă funguşii şi bacteriile,
prevenind şi alte boli.
6. Când sunteţi gata să înrădăcinaţi butaşii, faceţi o tăietură
proaspătă la baza butaşului şi puneţi-l în apa de salcie, ca o floare in vază.
Lasaţi-i cateva ore acolo, aşa încât să absoarbă destulă apă de salcie în
sistem. La sfârşitul timpului de înmuiere, se poate retăia un pic de la baza butaşului
şi se pot aplica hormoni pe bază de auxină. Apoi treceţi la înrădăcinarea
normală a butaşilor, cel mai bine folosind efectul de seră.
