Butasi - APA DE SALCIE

...sau WILLOW WATER...

În jurul anilor '70, începutul anilor '80, Dr. Makato Kawase, Ohio State University, a făcut unele cercetări pe compuşi rizogeni ce promovează înrădăcinarea şi a descoperit ceva ce noi cunoaştem azi sub numele de "apă de salcie". A lucrat cu specii de mesteacăn şi molid, specii ştiute că înrădăcinează greu din butaşi, cu sau fără ajutorul altor compuşi chimici. A conceput un extract din crenguţe de salcie (salcia fiind de la sine o foarte bună şi rapidă auto-rizogenă) şi a înmuiat mesteacanul şi molidul în acel extract. Şi bineinţeles, butaşii de mesteacăn şi molid au avut un mare grad de succes în înrădăcinare. Pentru un articol referitor la studiile lui se poate căuta:  Southern florist and nurseryman. South Florist Nurseryman Sept 11, 1981. v. 94 (26) p. 17-18, 23, 25, 29.

Din pacăte, Dr. K. a murit oarecum tânar şi studiile sale nu au fost continuate de alţi cercetători. Teoria lui consta în aceea că formare unor rădăcini adiacente era provocată de doi compuşi -- auxina (deja binecunoscută) şi al doilea, înainte de asta o substanţă necunoscută, pe care el a denumit-o "rhizocalina." Conceptul lui Kawase e acela ca această "rhizocalina" e o substanţă diferită, ce nu e din familia auxinei şi că planta are nevoie de ambele pentru a produce cu succes rădăcini adventive.

Pentru cei care vor să încerce această apă de salcie, iată reţeta de obţinere a ei:

1.      Culegeţi câteva ramuri  de salcie, de la aproape orice specie de salcie(Salix spp.), Salcia plângătoare (S. babylonica) e probabil cea mai populară. Ramurile trebuie să fie proaspăt culese, nu căzute la pământ. Orice tip de salcie conţine în mod natural, faţă de alte plante, un exces de acid indolebutyric, care este un stimulent natural de creştere a rădăcinilor.

2.      Tăiaţi ramurile de salcie cam de 3-5 cm lungime. Pentru 2 mâini de tăietură folosiţi aproximativ  4 litri de apă.

3.      Aşezaţi ramurile tăiate într-un vas larg şi turnaţi peste ele apă fiartă (cei aprox. 4 litri de apă), apoi acoperiţi vasul.

În acest moment, metodele variază între cei care o fac. Fie încălziţi apa până la punctul de fierbere sau puteţi să nu o încălziţi şi să o lăsaţi aşa, ca un ceai de plante pentru câteva zile, la temperatura camerei. În oricare din cazuri, când lichidul dezvoltă o culoare galbena-verzuie-maronie, cam ca un ceai mai slab, filtraţi materiile solide, păstrând lichidul.

4.      Lăsaţi preparatul să se răcească peste noapte. În acest timp, acidul indolebutyric se va elibera în apă. După răcire, puneţi soluţia obţinută într-un borcan/sticlă în frigider. Rezista in figider pentru cateva saptamani sau poate fi folosit imediat.

5.      Udaţi plantele cu acest “ceai”. Maceratul de tăietură de salcie,  adică acidul indolebutyric rezultat, va fi absorbit în sol. Acidul indolebutyric infuzat din scoarţă şi tulpini întăreşte rădăcinile şi inhibă funguşii şi bacteriile, prevenind şi alte boli.

6.       Când sunteţi gata să înrădăcinaţi butaşii, faceţi o tăietură proaspătă la baza butaşului şi puneţi-l în apa de salcie, ca o floare in vază. Lasaţi-i cateva ore acolo, aşa încât să absoarbă destulă apă de salcie în sistem. La sfârşitul timpului de înmuiere, se poate retăia un pic de la baza butaşului şi se pot aplica hormoni pe bază de auxină. Apoi treceţi la înrădăcinarea normală a butaşilor, cel mai bine folosind efectul de seră.