Relaţiile plantelor cu factorii
ecologici: episodul 4, astăzi despre:
SPAŢII
PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A FLORILOR
Cultura florilor se practică în câmp
pentru specii anuale, bianuale şi perene şi în spaţii protejate, sere,
răsadniţe, solarii. În aceste spaţii se creează condiţii cât mai apropiate de
cerinţele ecologice ale speciilor ceea ce permite obţinerea de flori în tot
timpul anului.
Serele
Sunt construcţii cu acoperişul şi pereţii
din sticlă sau combinaţii din sticlă cu alte materiale transparente, în care se
creează un climat artificial care oferă plantelor condiţii optime de creştere
şi dezvoltare pe durata unui an.
A.
Datorită varietăţii de tipuri, clasificarea serelor se face după unele criterii
ca: tipul constructiv, forma acoperişului, regimul de temperatură etc.
a) Dupa tipul constructiv sunt:
- sere individuale, care sunt
destinate unei singure culturi (trandafiri, garoafe, crizanteme etc) sau pentru
un grup de plante cu cerinţe asemănătoare (pentru cactee, pentru palmieri,
pentru orchidee etc.);
- sere bloc, sere de mari
dimensiuni în care se cultivă simultan sau succesiv mai multe specii. Acestea
au o eficienţă economică-superioară, întrucât spaţiul util de cultură este mai
mare şi există posibilitatea efectuării mecanizate a unor lucrări.
b) După gradul de mobilitate sunt:
- sere fixe, cu elementele
scheletului care fac corp comun cu geamurile;
- sere demontabile, formate din
schelet fix, la care geamurile sunt demontabile;
- sere mobile, care se pot deplasa
dintr-un loc în altul, pe şine, pentru a lăsa pe timpul verii culturile
descoperite. Sunt pretenţioase pentru culturi la sol: trandafiri, gerbere,
garoafe, care vara cresc în aer liber, iar toamna se acoperă.
c) După activitatea desfăşurată:
- sere de producţie:
- sere de înmulţitor:
- sere cu activitate specială
(pentru specii exotice).
d) După regimul de temperatură:
- sere calde, cu o temperatură
medie de 18-200C sau 25-300C,
pentru serele înmulţitor sau pentru speciile tropicale. În aceste sere se
asigură şi o umiditate atmosferică mare şi se cultivă orchidee, Bromeliaceae,
Ferigi etc.
- sere semicalde, în care se
realizează o temperatura de 12-160C
şi sunt prevăzute cu sisteme de umbrire şi aerisire. În acest tip de sere se
cultivă majoritatea speciilor cultivate pentru flori tăiate (garoafe, freesia,
trandafirul etc.) şi plante la ghivece, decorative prin flori (Primula,
Fuchsia, Pachystachys) şi frunze (Ficus, Cordyline, Sanchezia etc.).
- serele reci, au o temperatură
medie de 6-120C. Acest tip de
seră este destinat unor specii puţin pretenţioase la căldură (Senecio, Primula
malacoides, Cactaceae), pentru iernarea plantelor mamă de crizanteme,
Pelargonium etc., pentru repausul unor specii: Azaleea, Hortensia etc.
e) După substratul de cultură:
- cu sol – acesta este tipul clasic
de sere în care cultura se efectuează la solul serei;
- fără sol – sere în care cultura
se efectuează pe un substrat artificial de tipul laine de roche sau pe un film
de apă.
B. Amplasarea serelor se face ţinând seama de
natura solului şi subsolului, excepţie fac serele la care cultura se face pe
substraturi artificiale.
Deoarece plantele floricole necesită în
cursul perioadei de vegetaţie cantităţi considerabile de apă, se va ţine seama
ca solul să aibă un profil de 0,8-1 m cu textură mijlocie, iar subsolul să fie
alcătuit din elemente grosiere, pietriş, pentru un drenaj bun. Dacă nu, este
necesar să se ia măsuri pentru asigurarea unor posibilităţi de drenare, întrucât
după câţiva ani de fertilizări abundente, se pot acumula săruri a căror
concentraţie devine toxică pentru sistemul radicular.
Pentru realizarea regimului de lumină se
va ţine cont ca orientarea serelor să fie NE-SV pentru captarea maximă a
radiaţiilor luminoase. Elementele care constituie scheletul se realizează, din
aceleaşi considerente, din materiale de construcţie cu rezistenţă mare, dar cu
profile reduse. Atenţie deosebită se acordă învelişului transparent, cel mai
adesea sticla de 3-4 mm grosime, care are un rol deosebit în asigurarea unui
regim de lumină corespunzător.
Amplasarea serelor este condiţionată şi de
regimul de temperatură a zonei, întrucât acolo unde aportul caloric solar este
mare se fac economii de combustibil. Serele se amplasează în zone cu număr mare
de zile însorite, adăpostite de curenţi de aer rece.
O altă problemă de actualitate în domeniul
construcţiei serelor este reducerea costului de producţie, care priveşte două
aspecte:
- reducerea timpului de lucru, care se
realizează pe baza automatizării parţiale sau totale a fertilizării, aerisirii,
aprovizionării cu apă etc.
- economia de energie care se realizează
printr-o serie de măsuri ca: pereţii laterali dublii, instalarea unor ecrane
termice (între acoperişul serelor şi plante), amplasarea ţevilor de încălzire
în apropierea solului, folosirea unor noi materiale de acoperire (sticla cu
emisivitate redusă – sticlă care are pe faţa exterioară un strat subţire de
oxid de staniu), panouri duble de folie de material plastic pentru acoperiş,
separate printr-un strat de aer de 10-15 cm (Brun R., 1984).
Economia de energie se realizează şi prin
noile tehnici de cultură (culturi fără sol) la care suportul artificial
necesită un volum redus de soluţie, rădăcinile pot fi menţinute cu un consum
mai redus de energie la temperatura optimă de dezvoltare.
C. Elementele constructive şi instalaţiile aferente serelor
Elementele constructive ale serelor sunt:
-fundaţia, element de susţinere, executată
din beton armat;
-stâlpii de susţinere – confecţionaţi din
oţel de forma unui dublu T;
-jghiabul – confecţionat din tablă zincată
de 3 mm, foloseşte la colectarea apei din ploi şi la susţinerea şproturilor;
-coama – din profil în formă de T, asigură
prinderea geamului în partea superioară a acoperişului;
-şproturile – confecţionate din metal sau
lemn, sunt fixate, prin îmbinare, de coamă şi jgheab, pe acestea se fixează
geamul;
-ferma – piesă de legătură între stâlpi,
asigură echilibrul şi rigidizarea scheletului;
-distanţierul -confecţionat din tablă
zincată de 4 mm fixează coama pe ferma metalică cu ajutorul unor îmbinări
simple sau înşurubări.
Instalaţiile aferente serelor sunt:
-Instalaţia
de încălzire. Este destinată asigurării unei temperaturi corespunzătoare
speciei cultivate. Sistemele de încălzire utilizate în sere sunt: cu apă caldă,
cu abur, cu aer cald, electrică, cu radiaţii infraroşii.
-Instalaţia
de aerisire. Se poate realiza manual sau automat.
-Instalaţia
de irigare. Administrarea apei se poate face prin: aspersiune, rigole, picurare
sau prin conducte subterane.
-Instalaţia
de fertilizare.
Răsadniţele
Sunt construcţii speciale care permit
delimitarea unei anumite suprafeţe de teren şi a unui volum variabil de aer,
care dispun de o sursă proprie de energie, precum şi de aportul caloric al
radiaţiei solare.
A. Clasificarea tipurilor de răsadniţe se
poate face pe baza următoarelor criterii:
a)
După sursa de încălzire sunt:
-răsadniţe
cu încălzire biologică (gunoi de grajd);
-răsadniţe
cu încălzire tehnică (abur, aer cald, apă caldă, curent electric, apă termală);
b)
După poziţia faţă de suprafaţa solului: răsadniţe la suprafaţă; semiângropate;
îngropate.
c)
După numărul pantelor: cu o pantă; cu două pante.
d)
După materiale de construcţie: din lemn, din prefabricate.
e)
După materiale de acoperire: acoperite cu sticlă, acoperite cu material
plastic;
f)
După gradul de mobilitate: mobile, semimobile şi fixe.
g)
După nivelul temperaturii: răsadniţe calde ( 20-250C ); răsadniţe
semicalde ( 15-200C); răsadniţe reci ( 8-120C ).
B. Tipurile constructive
Răsadniţa cu o pantă cu încălzire
biologică care este alcătuită din: toc, ferestre, patul cald, substratul de
cultură. Tocul se confecţionează din scândură de 3-4 cm grosime şi cu lăţimea
de 25-30 cm. Lăţimea este de 1,5m, lungimea clasică de 4 m.
Ferestrele sau ramele cu dimensiunea de
1,5xl m, se confecţionează din rigle cu secţiunea de 5,5x4 cm. Pe şproturi se
fixează sticla tăiată în foi de 21 cm lăţime şi 22-38 cm lungime. În mod
obişnuit răsadniţele cu o pantă se instalează pe patul cald aşternut la
suprafaţa solului.
Răsadniţele semiângropate cu
încălzire biologică se deosebesc de primele prin dimensiuni şi construcţie:
lăţimea 3m, lungimea 20m. Tocul răsadniţei se poate confecţiona din lemn, dale
prefabricate, cărămidă etc.
Răsadniţele reci se înfiinţează prin
aşezarea tocurilor direct pe sol şi nu beneficiază decât de radiaţia calorică
solară. În mod obişnuit răsadniţele calde sau semicalde înfiinţate iarna, după
epuizarea unei prime culturi, se exploatează mai departe ca răsadniţe reci.
C. Etapele construirii răsadniţelor
La înfiinţarea răsadniţelor cu
biocombustibil sunt parcurse următoarele etape:
- Asigurarea biocombustibilului se face
prin colectarea gunoiului de grajd pe o perioadă de timp şi conservarea
capacităţii energetice a acestuia. Aceasta se realizează prin eliminarea apei
sau a aerului şi aşezarea în platforme de 2,5 m lăţime şi 1,8-2 m înălţime.
Pregătirea biocombustibilului pentru înfiinţarea răsadniţelor se face prin
reactivarea sa, asigurându-se umiditatea şi aerarea necesară (Voican V., 1984).
După declanşarea proceselor formentative se urmăreşte dinamica temperaturii
care în 4-5 zile ajunge la 40-500C.
-Pregătirea amestecurilor de pământ se
face prin aşezarea în straturi succesive a componentelor substratului (mraniţă,
turbă, pământ de ţelină etc.) în proporţii corespunzătoare destinaţiei.
Omogenizarea se realizează prin lopătare sau prin malaxare în cazul unor
cantităţi mai mari.
- Aşezarea patului cald se face pentru
răsadniţele calde începând cu ianuarie-februarie, când grosimea stratului de
biocombustibil poate fi de 100-70 cm, la cele semicalde de 65-50 cm, la cele
înfiinţate mai târziu de 40-30 cm.
- La răsadniţele de suprafaţă tocurile se
fixează pe direcţia E-V, la cele cu două pante pe direcţia N-S.
-Introducerea gunoiului în răsadniţele
fixe se face după verificarea tocurilor. Gunoiul preâncălzit se aşează în strat
de 40-50 cm.
-Acoperirea răsadniţelor cu ferestre se
face imediat după fixarea tocurilor la răsadniţele de suprafaţă şi după
introducerea gunoiului, la cele semiângropate.
-Introducerea amestecului de pământ se
realizează în funcţie de desfăşurarea fermentaţiei patului cald, în momentul când
se realizează temperatura de 35-400C.
Solariile
Sunt
construcţii speciale alcătuite dintr-un schelet din diferite materiale şi
acoperite cu sticlă sau materiale plastice. Ele asigură condiţii mai bune
pentru cultivarea unor specii pretenţioase la căldură, pentru culturi timpurii
sau târzii de flori.
Solariile se pot clasifica din mai multe
puncte de vedere:
a) După tipul constructiv: solarii (
adăposturi/individuale); solarii adăposturi duble; solarii adăposturi multiple.
b) După înălţimea totală: solarii
(adăposturi) joase; adăposturi înalte sau solarii propriu-zise.
Se
mai pot clasifica după materialul folosit de schelet (lemn, metal, beton,
materiale plastice), după materialul folosit la acoperire (mase plastice,
sticlă), după regimul de căldură (neâncălzite, cu încălzire biologică, cu
încălzire tehnică) etc.
Adăposturile simple sau tunel
simplu au caracter temporar şi se folosesc la culturile timpurii. Au lăţimea de
70-80 cm, înălţimea de 40 cm şi lungimea de 10-15 m. Sunt acoperite cu peliculă
de polietilenă cu grosimea de 0,07-0,1mm şi lăţimea de 150 cm. La capete folia
se ancorează cu un ţăruş.
Solar tunel din arcuri din fier beton
sau ţeavă de oţel. Are lăţimea de 3-4 m, înălţimea la coamă de 2m. Arcurile
din fier beton cu diametrul de 6mm şi se instalează la 130 cm. Susţinerea
foliei se face cu ajutorul sârmelor galvanizate întinse pe lungime la intervale
de 35-40 cm una de alta şi înfăşurate după arc. Folia trebuie să fie de 0,20 mm
grosime.
Solariile bloc sau multiple au
lăţimea unui tronson de 3m, lăţimea poate ajunge la dimensiuni mai mari, iar
lungimea poate fi de 25-50 m. Sunt mai multe tipuri de solar bloc: cu arcuri
din fier beton, cu panouri demontabile etc.
