SUBSTRATUL - Cultura plantelor (3)

Relaţiile plantelor cu factorii ecologici: episodul 3, astăzi despre:

       Prezenţa aerului în sol este indispensabilă vieţii rădăcinilor şi dezvoltării în asamblu a plantelor şi este determinată de porozitatea substratului, adică de spaţiile existente între fragmentele de sol, nisip, materii organice. Într-un sol bogat în substanţe organice, concentraţia in CO₂ poate ajunge la 10% faţă de 0,33% în atmosferă. 
       Deci este extrem de important să existe spaţii suficiente prin care să circule aerul, altfel există pericolul asfixierii rădăcinilor sau, în cazul unui udat abundent sau apă stagnantă, se poate produce chiar putrezirea rădăcinilor.În sol sau în substratul de cultură aerul trebuie să ocupe 32-34% din volumul acestuia pentru a asigura o bună dezvoltare a rădăcinilor, a activităţii microorganismelor. De aceea se recomandă, în cazul solurilor grele, compacte, adăugarea de nisip, mraniţă sau turbă, pentru îmbunătăţirea structurii solului, iar în cazul culturilor la ghivece, respectarea proporţiei în care diferitele componente sunt recomandate pentru fiecare specie în parte. 
       Alături de acestea, lucrări ca: afânarea permanentă a solului sau substratului, curăţirea ghivecelor de muşchi şi licheni, contribuie la asigurarea unei oxigenări corespunzătoare la nivelul sistemului radicular.

       În câmp se cultivă specii decorative care după preferinţa faţă de tipul de sol, se pot cultiva în:

          -soluri mijlocii: Callistephus, Salvia etc., majoritatea plantelor floricole au această preferinţă.

          -soluri uşoare: Gladiolus, Polyanthes, Papaver etc., în general specii cu sistem radicular superficial sau cu bulbi.

            -soluri bogate în calciu: Aster, Coleus, Alternanthera.

            -soluri acide: Asaleea, Erica.

            -soluri bogate în fier şi aluminiu: Hydrangea.

    Pentru culturile din spaţii adăpostite, în mod deosebit speciile cultivate la ghivece, s-au stabilit anumite proporţii între componentele recomandate pentru fiecare specie, grup de specii sau fază de vegetaţie (semănat, înrădăcinat, repicat, plantat etc), din combinarea cărora rezultă substratul de cultură.

      Substratul de cultură trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să posede o constituţie pentru a putea susţine plantele; să aibe o structură lacunară, nealterabilă în timp, care să păstreze un anumit raport între fazele solidă, lichidă şi gazoasă; capacitatea mare de schimb de cationi pentru a furniza toate substanţele nutritive necesare; capacitatea mare de izolare care să limiteze dezechilibrul termic; să nu conţină seminţe de buruieni, paraziţi animali sau vegetali.

   O operaţie importantă este sterilizarea substratului pentru înlăturarea seminţelor de buruieni, nematozi, ciuperci etc. Sterilizarea se face termic sau chimic. Sterilizarea termică se face cu  vapori, pentru cantităţile mari de substrat sau cu aparate electrice speciale, pentru cantităţi mici. Sterilizarea chimică se realizează cu diferite produse fitofarmaceutice şi trebuie executată cu precauţie din cauza toxicităţii substanţelor. Dacă în primul caz substratul poate fi utilizat imediat, în cazul sterilizării chimice, poate fi folosit numai dupa 6-8 săptămâni.

   Conţinutul în elemente nutritive al substratului depinde de componentele substratului şi se poate modifica prin adăugarea de îngrăşăminte minerale sau organice.

    Reacţia substratului este exprimată prin pH, a cărui valoare indică concentraţia în ioni de H+ în stare liberă în soluţia solului. Substraturile folosite în floricultură au pH-ul cuprins între 3,5 şi 8,5. Majoritatea plantelor decorative cresc şi se dezvoltă bine în soluri neutre, dar sunt şi specii care preferă soluri acide: Anthurrium, Azaleea, Erica sau soluri alcaline: Cactee, Hyacinthus.

   Corectarea nivelului substratului cu reacţie alcalină, deci coborârea valorii pH-ului se poate face prin adăugarea de turbă înaltă acidă în proporţie de 1/3, ½ sau chiar 2/3, sau cu florare de sulf  45-60g/m² sau chiar mai mult.

        Acidifierea substratului se poate produce prin administrarea de îngrăşăminte minerale, datorită apei folosită la irigare şi chiar datoritţ ploilor acide.

Cerinţele plantelor floricole faţă de pH-ul substratului (dupa Sonea V., 1971)

Nr. crt.	Genul	Valoare pH	Nr. crt.	Genul	Valoare pH
1	Authurium	4,5-5	23	Cineraria	6-7
2	Bromeliaceae	4 -4,5	24	Chrysanthemum	6,5-7
3	Azalee	4,3-5,5	25	Asparagus	5,8-,37
4	Erica	4,0-5,5	26	Freesia	6  -7
5	Adiantum	4,5-6	27	Gerbera	5  -7,2
6	Hydrangea (albastră)	4 -5,5	28	Autirrhinum	6  -7
7	Hydrangea (roşie)	5,5-6,5	29	Narcissua	6  -7
8	Lilium speciosum	4,5-5,5	30	Euphorbia pulcherrima	6  -7
9	Coleus hybridum	4,5-5,5	31	Rosa	6  -7
10	Pteris	4,5-5,5	32	Tulipa	6  -8
11	Polypodium	5   -6	33	Dianthus	6,5-7,5
12	Araceae	5,5 -6,5	34	Gladiolus	6  -8
13	Begonia Gloire de Lorains	5,5-6,5	35	Paeonia	6  -8
14	Gloxinia	5  -6,5	35	Mathiola	6  -8
15	Hippeastrum	5,5-6,5	37	Viola	6  -8
16	Primula	5,5-6,5	38	Hyacinthus	7  -8
17	Cyclamen	6  -6,5	39	Calendula	6  -8
18	Zantedeschia	6	40	Dehlia	6  -8
19	Ageratum	6,5-6,8	41	Anemone	6  -8
20	Convallaria	6  -6,5	42	Cactee	7  -8
21	Saintpaulia	6
22	Calceolaria	6  -6,5

    Ridicarea pH-ului pentru obţinerea reacţiei neutre sau uneori slab alcaline se face prin administrarea de calciu, dolomite, cretă etc. Carbonat de calciu se administrează 1-3 kg/m³, pentru culturile de seră se poate adăuga cretă 1-3 kg/m³ sau 150-200 g/m².

     O atenţie deosebită se acordă verificării pH-ului la culturile la ghivece, unde acidifierea substratului se produce adesea datorită udării fecvente.

Componente utilizate în pregătirea substratului

       Componentele care intră în alcăturirea substraturilor pot fi:

   -naturale: pământul de ţelină, de răsadniţă, de grădină, compostul, mraniţa, pământ de frunze, turba, pământul de ericacese, de ferigi, muşchi, cărbune vegetal.

   -naturale de origine minerală, care pot fi: netratate – nisipul, pietrişul sau tratate prin căldură: argila expandată, perlitul, vermiculitul.

   -componente sintetice – acestea sunt materiale plastice expandate – polistiren, poliuretan, agrofoam, vata minerala casetata etc.

            Componente naturale ale substraturilor

     Pământul de ţelină. Se obţine prin recoltarea de pe terenurile înţelenite de brazde (30-40cm/25-30cm/10-15cm) în perioada de vegetaţie (mai-septembrie). Brazdele se aşează cu partea inierbată în jos în platforme, alternând sau nu, straturi de gunoi de grajd nedescompus. Platformele se udă periodic cu apă sau dejecţii lichide şi se lopătează la câteva luni pentru omogenizare. Se foloseşte după 1-2 ani. Este un pământ bogat în substanţe nutritive, are culoare brun cenuşie, structură granulară, pH 6,5-8, masa volumetrică 1,2-1,5.

     Pământul de răsadniţă. Provine din gunoiul de grajd folosit la încălzirea răsadniţelor calde, din stratul de pământ pe care au crescut răsadurile şi nisip. Aşezat în platforme se udă moderat, se lopătează, poate fi folosit după doi ani, în prealabil fiind desinfectat. Este bogat în substanţe nutritive, are culoare brună, pH neutru sau uşor alcalin.

   Pământul de grădină. Se poate obţine din stratul arabil al grădinilor la care, an de an, s-au folosit îngrăşăminte, în special organice.

     Compostul. Se prepară din resturile menajere, vegetale etc., în platforme în gospodăriile individuale. Se foloseşte după cernere (pentru resturile nedescompuse) şi desinfectare. Este bine structurat, are culoare închisă, pH-6-7,5.

     Mraniţa. Se obţine prin fermentarea gunoiului provenit de la fermele de animale, aşezat în platforme, stropit din când în când (cu apă sau dejecţii lichide pentru a asigura o umiditate de circa 70%) şi lopătat periodic. Este un pământ uşor, de culoare brun negricioasă, bogat în substanţe nutritive, cu o bună capacitate de reţinere a apei, pH uşor alcalin.

     Pământul de frunze. Rezultă din descompunerea mai mult sau mai puţin avansată a frunzelor de foioase sau răşinoase. Frunzele de stejar şi castan, având un conţinut ridicat în substanţe tanoide, se folosesc numai în amestec cu cele de foioase (tei, fag, arţar etc.). Descompunerea se realizează în platforme, în primul an substratul de frunze are reacţie acidă, în al doilea an neutră, în al treilea an alcalină. Pământul de frunze are un conţinut redus în alternarea de gunoi de grajd. Este un pământ uşor, de culoare brun negricioasă, permeabil pentru apă şi aer, pH 4,5-6,5.

     Turba. Unul din cele mai folosite componente care intră în compoziţia substraturilor folosite în floricultură. Folosită singură sau în amestec, îmbunătăţeşte însuşirile fizico-chimice, textura, pH-ul.

     După locul de formare şi compoziţie pot fi:

     -turbe joase sau negre (eutrofe) formate pe terenuri mlăştinoase, bogate în substanţe nutritive. Rezultă dintr-o descompunere avansată a unor specii de plante ca: Typha, Carex, Equisetum, Phragmites etc. Are aciditate redusă sau este neutră, compactă cu porozitatea redusă.

     -turbe înalte sau blonde (oligotrofe) formate pe terenuri silicoase, cu un regim de precipitaţii mai bogat, dar temperaturi mai scăzute. Are un grad mai redus de descompunere, conţinut mai sărac în elemente fertilizante, aciditate ridicată.

Caracteristici chimice şi fizice ale turbei

(după Zuang H. şi col.)

Componentul Caracteristice	Turba blondă	Turba neagră
-porozitate	90-95%	85.00%
-conţinut în aer după resyage	12,6%	4,3%
Capacitate de reţinere a apei	10-15 ori greutatea sa	4-5 ori greutatea sa
-greutate m3	162 kg	333 kg
-substanţă uscată pe unitatea de volum	55-75 g/litru	100-250 g/litru
-grad de descompunere	Nedescompusă  la uşor descompusă	Puternic până la complet descompusă
-pH	2,5-4,5	,4-7
-conţinut în caO (% SU)	Mai puţin de 0,5%	Mai mult de 2,5%
-capacitate de schimb cationic	100-150 mé/100 g

            

  Înainte de folosirea turbei se execută o serie de operaţii pregătitoare ca destrămarea, triturarea, calcarizarea şi fertilizarea.

     Destrămarea şi triturarea se face pentru obţinerea de particule de 1-2 cm, calcarizarea constă în adăugarea de CaCO₃ sau alte combinaţii pentru corectarea pH în funcţie de necesităţi.

   Fertilizarea se impune în special la turbele înalte, înainte de folosirea lor. Se recomandă în general raportul N:P:K de 1:1:1-1,5, pentru speciile decorative prin frunze 3:1:2, pentru Dianthus 1:1,5:2.

     Pământul de ericaceae (terres des bruyeres). Se formează în mod natural în zonele unde cresc specii din familia Ericaceae în urma descompunerii naturale a resturilor vegetale. Se foloseşte în cultura plantelor acidofile. Este uşor, permeabil, brun pH:3-4,5.

  Pământul de ferigi (terres des fougéres). Rezultă din descompunerea frunzelor, rizomilor, rădăcinilor unor specii de ferigi. Se foloseşte în substraturile destinate orchideelor, bromeliilor, ferigilor etc. Este uşor, cu aspect fibros, culoare neagră, pH acid.

  Muşchiul vegetal (Sphagnum). Se foloseşte uscat în cultura speciilor epifite datorită gradului mare de permeabilitate şi afânare, capacităţii de absorţie a apei. Se mai foloseşte la marcotajul aerian, înrădăcinarea butaşilor de Azalee.

     Cărbunele de lemn. Se foloseşte sub formă de bucăţi sau pudră, are o capacitate mare de reţinere a apei, pe care o eliberează treptat. Se foloseşte pentru proprietăţile antiseptice în pudrarea secţiunii butaşilor. 
  Nisipul. Participă în proporţii diferite în aproape toate amestecurile de pământ, cărora le măreşte gradul de afânare şi permeabilitate. În general considerat substrat inert, nu este totuşi complet lipsit de anumite elemente chimice. Sunt de preferat nisipurile grosiere, cu particule de 1,5-2mm diametru.

     Vermiculitul. Se obţine prin încălzirea la 1000⁰C a rocilor de biotită, produsul are o structură poroasă şi este alcătuit din glomerule cu diametrul de 0,75-8 mm. Se foloseşte în amestecuri pentru cultura orchideelor şi bromeliilor. Are capacitate mare de absorbţie şi reţinere a apei, este insolubil, reţine o mare cantitate de aer, pH variabil.

     Perlitul. Se obţine prin tratarea la 1800⁰C a rocilor vulcanice, temperatură la care acestea se descompun în particule de 3-8 mm diametru. Se foloseşte în amestecuri de pământ în locul nisipului sau la înrădăcinarea butaşilor. Nu conţine elemente nutritive, are culoarea alb-gri, capacitate de reţinere a apei de 3-4 ori greutatea sa, pH neutru.

   Hydromullul. Rezultă în procesul de sinteză al ureii prin polimerizare. Are structură spongioasă şi capacitate mare de reţinere a apei.

      Styronullul. Preparat din mase plastice expandate, are forma de fulgi de 4-12 mm. Are capacitate de reţinere a apei mare, se foloseşte pentru permeabilizarea amestecurilor la Orchidee, Authurium.

         Agrofoam. Un nou sbstrat de cultură obţinut din diferite tipuri de poliuretan. Durata de utilizare 4 ani, are structură stabilă în timp, capacitate mare de rţinere a apei, posibilităţi de desinfecţie rapidă. Are valoare ecologică pentru că nu se pierde la manipularea între culturi.

Substraturi de cultură a plantelor floricole

     În cultura florilor în spaţii protejate mediul de cultură îl poate constitui substratul de cultură format din unul dar de obicei mai multe componente a căror proporţie este variabilă cu specia, un component artificial (cultura fără sol) sau apa (hidroponica).

   În general un substrat trebuie să posede o capacitate mare de reţinere a apei, structură stabilă, porozitate pentru reţinerea aerului, capacitate de schimb.

   Într-un substrat uşor predomină pământul de frunze şi turbă, într-un substrat acid-pământul de ericaceae, într-un substrat greu-ţelina.

   De exemplu un substrat greu poate fi format din: pământ de ţelină, mraniţă, pământ de frunze şi nisip în proporţie de 3:2:2:1; sau un substrat uşor din muşchi, pământ de frunze, turbă, nisip în proporţie de 2:2:1:1.

   În cultura florilor se folosesc pe scară largă “substraturile standard” care oferă plantelor suportul pentru fixarea rădăcinilor prin folosirea de turbă sau amestec de ţelină lutoasă, turbă, nisip sau perlit şi turbă. În cazul folosirii acestui tip de substrat substanţele necesare unei creşteri şi dezvoltări normale sunt asigurate prin fertilizarea ritmică cu soluţii nutritive care să conţină macro şi microelementele specifice.

    Un exemplu de pământ universal este “Cepac” produs obţinut din 30% argilă şi 70% turbă albă. Proporţia ridicată de argilă reduce riscurile determinate de un aport excesiv de îngrăşăminte, reacţiile instabile sau sărăcirea în elemente nutritive. Argila asigură o stabilitate structurală şi conferă plantelor o stabilitate crescută.

   Prin porozitatea ridicată turba asigură o bună aerisire, favorizează formarea rădăcinilor şi împiedică formarea unei uminidităţi excesive. Se livrează cinci tipuri de pământuri principale şi cinci tipuri de pământuri speciale.

           

Compoziţia substraturilor la plantele floricole

(după Böhmig citat de Sonea V.,1971)

Nr. crt.	Genul	Substrat pentru înmulţire	Substrat pentru cultură
1	Abutilon	Turbă:nisip (1,2)	Frunze:ţelină:turbă:nisip (3:2:1:1)
2	Achimenes	Frunze:nisip (2:1)	Frunze:turbă:nisip (4:1:1)
3	Aphelandra	Turbă:nisip (1:1)	Frunze:turbă:nisip (4:1:1)
4	Caladium	Frunze:turbă:nisip (4:1:1)	Muşchi:frunze:turbă:nisip (2:2:1:1)
5	Codiaeum	Muşchi:turbă:nisip (1:1:1:)	Frunze:turbă:nisip (4:1:1)
6	Crassula	Turbă:nisip (1:2)	Frunze:ţelină:turbă:nisip (2:2:1:1)
7	Dracaena	Muşchi:nisip (1:1)	Frunze:compost:turbă:nisip (3:2:1:1)
8	Fatsia	Frunze:nisip (1:1)	Compost:turbă:nisip (4:1:1)
9	Gasteria	Turbă:nisip (1:2)	Compost:răsadniţă:turbă:nisip (2:2:1:1)
10	Hoya	Turbă:nisip (1:2)	Frunze:ţelină:turbă:nisip (2:2:1:1)
11	Hibiscus	Turbă:nisip (1:2)	Frunze:ţelină:turbă:nisip (2:2:1:1)
12	Phoenix	Frunze:turbă:nisip (1:2:1)	Frunze:compost:turbă:nisip (3:2:1:1)
13	Polypodium	Frunze:nisip (1:1)	Frunze:turbă:nisip (4:1:1)
14	Saintpaulia	Turbă:nisip (1:2)	Frunze:turbă:nisip (4:1:1)
15	Saxifraga	Pământ de grădină	Frunze:turbă:nisip (4:1:1)
16	Tradescantia	Pământ de grădină	Frunze:răsadniţă:turbă:nisip (2:2:1:1)
17	Vriesea	Frunze:turbă:nisip (1:1:2)	Muşchi:frunze:turbă:nisip (2:2:1:1)
18	Zantedeschia	Pământ de grădină	Compost:răsadniţă:turbă:nisip (3:1:1:1)